povesteamea 
Astăzi nu am cuvintele la purtător și totuși vreau să vă spun câteva vorbe. A fost zi de plimbare, așa am simțit nevoia. A venit Primăvara, și-a intrat în drepturi și am vrut să profit de moment. O înghețată își făcea apariția aproape instant!
M-am tot plimbat, cu direcția clară: Lacul din Filiași. Acolo avem montată și o sticlă tip recipient pentru ambalajele din plastic. Mă rog, detalii mai puțin importante.
În timp ce savuram dintr-o vafă, Silvia striga la mine de zor: “vino, vino.. repede!”. Deși nu am pasul lung de fel, am încercat să-l măresc mai mult din pură curiozitate. Nu știam ce se întâmplă și nu aveam de ce să ratez ocazia.
Jos, pe o bordură, tipa surprinsă în foto era întinsă, aproape de inconștiență. Lângă ea, o altă domnișoară care căuta de zor prin geantă. La început, bulversat de cele văzute, mut de uimire și fără prea multe reacții, am reușit doar să o întreb dacă este bine, atingându-i fața. “Ești în regulă? Ce se întâmplă?”
– Am probleme cu inima, mi-e rău!
Lăsând-o puțin să se liniștească, ținând palma ei în palma mea.. și încercând să o încurajez, i-am zis: “o sticlă cu apă, ceva?” Și m-am ridicat!
Am mers la recepția hotelului din imediata apropiere și am cerut o sticlă cu apă plată. Am ajutat-o să se ridice încet pentru a mă asigura că totul este în regulă și am așezat-o pe un scaun. Era pierdută “în spațiu” , culoarea pielii se schimbase complet, părea întra-adevăr să aibă ceva probleme serioase. M-am speriat!
Câteva minute mai târziu, când lucrurile s-au liniștit și tot puneam întrebări, încercând să o țin activă, am îndrăznit să zic din nou: “ești în regulă? Cum te mai simți?”
– Vă mulțumesc! Sunt mai bine!
Ideea în sine este următoarea, relatarea îi aparține în totalitate. Astăzi, mama ei urma să vină din străinătate – părinții sunt despărțiți. Fata venise în clar să o aștepte, era extrem de emoționată, nu o mai văzuse de ani buni, încă de când a fost abandonată. Și ce credeți?
“Surpriză” ! A fost sunată și pe un ton nefiresc de dur, i s-a spus că nu vine, gen că nu are ce căuta, tratând lucrurile cu dispreț total. Fata, s-a panicat complet. Pierduse orele și aproape își oferise viața pentru cea care în urmă cu mulți ani, a abandonat-o. Ce dezamăgire…
Atacul de panică și refuzul de a mânca, prinsă complet de emoție, au adus-o în pragul disperării, punând-o în această situație. Am fost surprins să aflu că pierduse și banii pe care îi avea la ea, oferiți de bunica ei. “Să cumpere și o floare sau ceva să-și aștepte mama!”
Îmi venea să o iau în brațe! Avea ochii în lacrimi și încă nu reușea să-și explice de ce mama a recurs la acest gest, necugetat.
– Cu ce merg acasă? Nici bani n-am! 
Nu am putut să o las în stradă. Fiind departe de casă și totuși însoțit, l-am rugat pe un amic să mergem cu mașina lui. “Haideți cu mine!”
Le-am privit, le-am zâmbit și am zis: “nu vă las, lăsați că mergeți cu mine!” . Am mers până în centru și după ce am urcat, direcția “acasă”. Pe tot drumul, am schimbat idei și gânduri. Referitoare la multe care ne leagă! Mă bucur că am întâlnit o fată inteligentă. Mi-a spus că s-a născut prematur, cu “o gaură în inima”, a fost operată dar astfel de episoade se întâmplă des!
În timp ce ne apropiam de locația unde stă fata (domnișoara “C”) , am fost întrebat: “nu vă supărați, lucrați la Poliție?” . M-am întors către ea și zâmbind, i-am răspuns: “Trebuie?”
Mi-a mărturisit că a rămas uimită de gestul meu și că astfel de episoade au mai avut loc, în schimb oamenii au trecut pe lângă ea ca și când nu ar fi existat. “Treceau pe lângă mine ca și când era doar ceva așezat acolo, jos!”. A văzut cumva lucrurile cu “anormalitate” atunci când am ales să îi întind o mână de ajutor. Nu am stat nici măcar o secundă pe gânduri.
Un OM, unul de-al MEU, era întins pe jos. Puteau fi ultimele clipe, nu puteam rămâne indiferent. Iar în ceea ce îi privește pe toți acei părinți care uită de copii, refăcându-și viața sau plecând în lumea largă, nu uitați că îngerii care rămân în țată, acasă.. au parte de o ruptură fantastic de mare, aripile fiind smulse treptat, zilnic!
Am văzut în ochii ei: tristețe, deznădejde și o dezamăgire neexplicabilă. Era doar un suflet, chiriaș într-un corp care nu îi aparținea. Astăzi, un copil a fost în pragul de a-și da viața pentru speranța că mama ei, va veni acasă, să-i simtă atingerea sau mirosul măcar pentru câteva secunde. Cât m-a întristat situația!
Iar pentru voi.. cei care întâmpinați astfel de situații, nu stați pe loc. Salvați îngerii! Le suntem datori pentru a duce lumea mai departe. Astăzi, am fost eroul cuiva, alegând să adresez o mică întrebare și să întind o mână de ajutor!
